miercuri, 21 septembrie 2011

Primăriile din Câmpina şi Mizil amendate de Comisia Europeană


Primăriile din Câmpina şi Mizil ar putea fi sancţionate cu 5% din valoarea fondurilor europene, contractate pentru realizarea unor lucrări. Decizia a fost luată în urma unei atenţionări a Comisiei Europene privind existenţa unor nereguli în modul de atribuire a licitaţiei.

Este vorba despre proiectul de modernizare a Căii Dacia din Câmpina şi o lucrare de reabilitare a străzilor, contractată de Primăria Mizil. „La Câmpina, câştigătorul licitaţiei trebuia să aibă experienţă în exercitarea execuţiei de iluminat public, nu subcontractorii, aşa cum s-a întâmplat. Astfel, pentru Primăria Câmpina există o cerere de returnare de 5% din 18 milioane de lei, cât este valoarea lucrării. Şi la Mizil apare aceeaşi problemă din cauza unor nereguli la modul de atribuire a licitaţiei", a declarat Mircea Cosma, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova.

Pe lista neagră se află şi Consiliul Judeţean Prahova, căruia i se cere restituirea unui miliun de euro, pentru unele deficienţe constatate la lucrărea de pe DJ 101E. În acest caz, Cosma susţine că instanţa va fi cea care va da verdictul întrucât consideră injustă decizia.

Prezent la conferinţă, Liviu Muşat, directorul Agenţiei de Dezvoltare Regionale Muntenia, a declarat că verificarea licitaţiilor a fost o recomandare a Comisiei Europene pentru a nu se ajunge în situaţia suspendării plăţilor către România. Au fost verificate, la nivel regional 20 de lucrări, iar deficienţe s-au găsit la şapte dintre ele, dintre care trei sunt cele amintite.

Sursa: Adevarul.ro

Banner Zone

unirea republicii moldova cu romania actiune2012

Vizitatori

free counters

Arhivă blog